Home » D:News » Experţii sunt îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă în spaţiu: „Devine un mediu instabil”

Experţii sunt îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă în spaţiu: „Devine un mediu instabil”

Experţii sunt îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă în spaţiu: „Devine un mediu instabil”
Publicat: 27.04.2013
Oamenii trebuie să acţioneze cu rapiditate pentru a micşora numărul deşeurilor spaţiale care plutesc în jurul Terrei, care riscă să ajungă pe orbitele unor dispozitive spaţiale peste câteva decenii, au declarat joi mai mulţi experţi, participanţi la o reuniune ştiinţifică în Germania, relatează AFP.

Aceste deşeuri sunt, de fapt, resturi de rachete spaţiale, sateliţi ieşiţi din uz, instrumente pierdute de astronauţi. Toate aceste obiecte reprezintă reziduurile rămase în spaţiu de pe urma celor 4.900 de lansări efectuate de la debutul erei spaţiale, al căror număr, sub efectul dislocărilor şi al coliziunilor în lanţ („sindromul Kessler”), nu a încetat să crească.

Din 1978, numărul lor s-a triplat, iar riscul de coliziune a crescut de multe ori, avertizează Heiner Klinkrad, directorul departamentului de monitorizare a deşeurilor spaţiale din cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

„Este nevoie de doar câteva decenii pentru ca un astfel de mediu să devină instabil”, a subliniat el, cu ocazia celei de-a şasea Conferinţe europene despre deşeurile spaţiale, care s-a derulat pe durata a patru zile în oraşul german Darmstadt.

Peste 23.000 de deşeuri spaţiale cu diametre de peste 10 centimetri sunt monitorizate de NASA şi de ESA, iar cele mai multe dintre ele se află pe orbitele joase (sub 2.000 de kilometri) utilizate de sateliţii de observare a Terrei şi de Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Pentru rezolvarea acestei probleme este nevoie de plasarea, sistematică, a sateliţilor dezactivaţi pe orbite „de garaj”, care nu vor mai jena activitatea dispozitivelor spaţiale active, pentru a sfârşi prin a se dezintegra în atmosfera terestră înaltă.

Totodată, oamenii trebuie să cureţe spaţiul de deşeurile mai mari, cu un ritm de 5-10 pe an, dacă doresc să stabilizeze situaţia.

La această conferinţă organizată la Darmstadt au participat 350 de experţi din industria spaţială.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?